Comoara Piratilor: Capitolul 1 - MISTERUL STATUILOR

CAPITOLUL  I - MISTERUL  STATUILOR

     Canicula care topea Bucureştiul de două săptămâni i-a obligat pe părinţii bucureşteni  să găsească cele mai potrivite locuri din oraş pentru copiii lor, locuri  unde să se răcorească, dar să facă şi ceva util în vacanţa. Vechea casă a lui Nicolae Malaxa, actualul sediu al Institutului Cultural Român, părea să fie locul ideal, mai ales că îşi deschisese porţile pentru marele public, dar şi pentru ... cel mic! Atelierele de scris poveşti, de pildă, ori cele de fotografie sau desen, puteau umple o după-amiază toridă, aşa că Teodora şi Matei, cu părinţii lor de mână, au păşit în umbroasa  grădină unde, pe vremuri, faimosul industriaş pierdea voit sume fabuloase la poker, în favoarea Regelui Carol al II-lea... 

     Dar asta e altă poveste... A noastră începe îndată

Marea e prietena mea

by Brenda Stefanescu

       La inceput am urat-o. Era uda si mare si cam galagioasa. Tipa ea, tipam si eu. Cateodata eu tipam mai tare ca ea. Doar ca ea ar fi vrut sa ne imprietenim. Eu eram mai reticenta, pentru ca aflasem ca o cheama Neagra. 'Aoleo, pai daca ma atinge, ma innegresc', ma gandeam.
       Cu timpul insa ne-am imprietenit. Am ajuns chiar sa ne jucam impreuna. Am inceput sa o numesc in gluma Coana Mare.
       Am vizitat-o in fiecare vara. Uneori ma intampina rece si agitata, alteori o gaseam in toane bune. Insa niciodata nu m-am plictiseam in preajma ei. Cateodata imi facea cadouri: imi daruia scoici si melci. Alteori imi fura cate o jucarie. Atunci am inteles cat de imprevizibila este. Insa tot o iubeam.
       Cand am crescut m-am gandit sa o cutreier. Intr-o dimineata ne-am dat intalnire la Constanta. Mi-am dat seama ca are chef de joaca si i-am propus 'prinsea'. Mi-a facut cu ochiul spre sud si am inteles ca trebuie sa ma indrept intr-acolo. Am luat-o la fuga prin podgorii si ne-am reintalnit la Kaliakra. Am intalnit acolo o Coana Mare bosumflata si innegurata. Ma intreb de ce o fi fost asa de suparata. M-a stropit din cap pana in picioare.
       Apoi mi-a propus un joc cu indicii: sa ne vedem la castel. M-am prins imediat: era vorba de Balchik. Am intalnit-o acolo pe prietena mea mult mai calma. M-a zarit inca de pe aleile palatului. Mi-a facut din nou cu ochiul: era mandra de mine, caci stiuse ca ii voi intelege indiciile. Eu eram fericita ca o reintalneam si mi se parea maiestuoasa. Aveam impresia ca din clipa in clipa o sa se reverse dincolo de zare. Ceilalti o priveau cu admiratie, dar nici nu banuiau ce prietenie stransa se legase intre noi cu ani in urma. Dar deodata iar s-a suparat. Cine o fi suparat-o din nou? Era cam irascibila, dar tot ramanea preferata mea. Cu copiii ma mai certam, dar cu ea niciodata.
       Cand a trebuit sa plec mi s-a parut ca s-a infuriat si mai tare. Poate ii parea si ei rau? Mi-ar fi placut sa o iau acasa, dar nimeni nu s-a gandit sa imbutelieze marea. Poate ar fi timpul sa isi creeze propria marca inregisrata: 'Coana Mare'.