E târziu şi oraşu-i obosit.
Oamenii păşind nervoşi
Nu văd cerul acoperit
De câţiva nori pufoşi.
Aş vrea în ochi să-i privesc,
Dar au privirea plecată
Spre iPhone-ul lor scump, chinezesc
De care nu pot să se despartă.
Aş vrea să asculte cu mine
Umbrele serii târzii,
Dar au urechile-astupate
De căştile ca nişte jucării.
E linişte şi totuşi gălăgie,
Căci gândurile lor se ţes în poveşti
Ca o sinuoasă hemoragie
De complicate emoţii omeneşti.
Tresar la câte un claxon bezmetic,
Maşinile curg grăbite
Şi îmi par în întuneric
Doar nişte umbre şoptite.
Frumoşii-n gând şi în cuvânt
Împart străzile-ntunecate
Cu câte un cerşetor cu pletele-n vânt,
În stare avansată de ebrietate.
Nu-i încă noapte, dar e târziu
Şi visele îmi dau târcoale.
Unul mic, rozaliu
Se apropie agale.
Uit de zgomot şi isterie,
Uit de agitaţie şi astenie
Şi aş vrea să mă trezesc într-o frântură de frumuseţe
Cu puţin violet şi multă blândeţe.
Mâine e la distanţă de un gând
Şi adorm uitând
De cerşetorul flămând,
De goana nebună
După o vorbă bună,
De praf şi temeri
De tot ce a fost ieri.
