Comoara Piratilor: Capitolul 1 - MISTERUL STATUILOR

CAPITOLUL  I - MISTERUL  STATUILOR

     Canicula care topea Bucureştiul de două săptămâni i-a obligat pe părinţii bucureşteni  să găsească cele mai potrivite locuri din oraş pentru copiii lor, locuri  unde să se răcorească, dar să facă şi ceva util în vacanţa. Vechea casă a lui Nicolae Malaxa, actualul sediu al Institutului Cultural Român, părea să fie locul ideal, mai ales că îşi deschisese porţile pentru marele public, dar şi pentru ... cel mic! Atelierele de scris poveşti, de pildă, ori cele de fotografie sau desen, puteau umple o după-amiază toridă, aşa că Teodora şi Matei, cu părinţii lor de mână, au păşit în umbroasa  grădină unde, pe vremuri, faimosul industriaş pierdea voit sume fabuloase la poker, în favoarea Regelui Carol al II-lea... 

     Dar asta e altă poveste... A noastră începe îndată
ce foişorul din curte este ocupat de cei doi copii. Părinţii lor se duseseră în interior pentru detalii legate de programul cursurilor. Teodora şi Matei încă nu-şi vorbeau şi se studiau reciproc, cu priviri aruncate pe rând. Au găsit imediat un punct de interes comun. O pânză veche atârnată de  tavanul  foişorului. Timpul nu a mai avut răbdare cu Matei care imediat a desprins-o din locul unde se afla cine ştie de când. După ce a desfăcut-o, iar praful s-a risipit, amândoi au exclamat: "Ia uiteeee!!!" Pe pânză erau inscripţionate celebrele însemne ale piraţilor, craniul şi oasele încrucişate, iar sub ele un înscris ciudat, cu caractere de neînţeles pentru ei. "?? ????? ????????? ??? ???????. ???? ?? ????!" . Cei doi dau fuga în institut să le arate părinţilor ce au găsit. Aceştia discutau ultimele detalii cu o doamnă, director-adjunct al ICR . Şansa a făcut ca ea să-i lămurească rapid:

- Eu ştiu un pic greceşte. Aici scrie: "Capul bătrânului spre răsărit priveşte. Să fie spre sud!". De unde aveţi asta?

     Dar răspunsul n-avea de unde să mai vină pentru că, din nou, timpul n-a avut răbdare, iar cei doi copii o şi zbughiseră înapoi, în curte.

- Ce vrea să spună asta cu bătrânul? Care bătrân?

     Matei  nu i-a răspuns. Privea fix spre singura statuie din mijlocul curţii: un cap de dac, un bătrân în orice caz. Băiatul avea experienţa atâtor jocuri video şi a făcut imediat legătura cu ultimul pe care-l jucase, Indiana Jones. Multitudinea de indicii şi avalanşa de mistere pe care le dezlegase i-au făcut pe părinţii lui să-i interzică accesul la tabletă, telefon sau laptop pe perioada vacanţei, dar iată că orele petrecute în spaţiul virtual păreau că au folosit la ceva.

     Matei era convins: Ăsta-i bătrânul! Care altul poate să fie?!

     E drept că în curte mai erau o sumedenie de statui kitschoase (cine nu ştie ce-i asta,  să întrebe părintele cel mai apropiat) sprijinite unele lângă altele, de zidul masiv al curţii. Singurele "opere" care ieşeau din rând erau capul de dac şi bustul unui copil, sculptură postată neobişnuit chiar într-o nişă a zidului. Copiii au început să dea târcoale bustului de dac.

- Hmmm,  dacă bătrânul e ăsta, răsăritul unde e?

     Matei avu o sclipire: -Eu ştiu! Adică... aş putea şti, dacă aveam tableta... Aveam două aplicaţii cu busolă şi GPS, mai zise el cu regret.

- Am eu la mine telefonul lui tata! Şi imediat, Teodora scoase aparatul care nu avea acea aplicaţie, dar Matei o descărcă imediat de pe internetul lăsat deschis neglijent de către tatăl Teodorei...

- Uite! Spre clădire e estul, aşa că sudul e spre stradă!

     Copiii se învărteau de zor în jurul statuii. Cum să-l facă pe bătrân să privească spre sud?

- Simplu! Hai să-l rotim. Si Matei începu să tragă din răsputeri de nasul dacului, doar-doar, îl va face să privească unde trebuie.

- Hai, pune şi tu mâna! Ca prin minune (cum altfel?!), în momentul în care fata apucă şi ea de urechea statuii, întreg soclul se răsuci mai uşor decât s-ar fi crezut. Speriaţi, copiii s-au dat câţiva paşi în spate (Teodora mai mulţi, în funcţie de gradul sperieturii). Ajunse chiar în dreptul bustului de copil care, miraculos, începu să se încline în faţă, sporind şi mai mult spaima copiilor. Mişcarea statuii se opri cam la 45 de grade (întrebaţi adulţii, din nou, ce înseamnă). Înspăimântaţi că ar putea  distruge bunurile din inventarul Institutului, copiii s-au grăbit să repare lucrurile, până nu-i văd părinţii. O singură persoană părea că-i observă, de la balconul clădirii, printre ochelarii negri şi cu o pălărie cu boruri mari care îi ascundea toată faţa. Teodora s-a dus să repoziţioneze capul copilului, să-l facă să privească din nou spre orizont. Dar, pe semne că pe sub grădină erau o sumedenie de mecanisme care făceau statuile să interacţioneze între ele sau cu alte obiecte pentru că, în momentul în care bustul copilului a revenit la normal, întreaga nişă în care se afla a început o mişcare de rotaţie care s-a oprit abia după ce, sub zid, s-a putut vedea intrarea unei scări în spirală...

- Ce facem acum?!! 

     Fără să stea prea mult pe gânduri, au pornit spre adăncurile pământului. Teodora folosea lanterna telefonului pentru a vedea pe unde merg.

     S-au oprit în faţa unei hrube. Pe o masă se afla o casetă foarte veche, din lemn.

Odată ieşiţi la lumină, copiii încep să studieze cutia. Nu avea nicio broască pentru cheie sau vreun locaş pentru deblocarea ei... O inscripţie în latină încă se vedea pe capac: "Quattuor manus aperiant viam"...

- Ce mai înseamnă şi asta?

- E în latină!, strigă omul misterios de la balcon, după care dispăru.

- O să folosim din nou telefonul! Intră pe google translate şi scrie fraza asta, propuse Matei

- "Patru mâini deschid calea!", exclamă Teodora, după ce citi traducerea online.

- Adică?! Şi Matei începu să zguduie cutia. Înăuntru părea că se află ceva pentru se auzea un zgomot ca un fâşâit.

- Stai, măi, să nu strici ce-i înăuntru, iar Teodora încercă să-i smulgă cutia. Dar asta a dus la dezlegarea misterului! În momentul în care au cuprins simultan cutia de cele 4 colţuri, capacul s-a deshis. Înăuntru era o bucată de piele albă pe care era desenată o hartă. În acel moment au venit părinţii celor doi copii. Cu sufletul la gură au scultat cele întâmplate în curte şi sub curte, în hruba de sub zid. În momentul în care a venit vorba despre omul misterios de la balcon, taţii au pornit rapid în căutarea lui, dar fără succes. Între timp, Teodora şi Matei se uitau la hartă. Găseau indicii...

- Scrie Sulina, aici, jos!

- Iar ăsta pare a fi un far!

- Locul ăsta cu multe cruci sigur e un cimitir!

- Dar crucea asta roşie, ce e?

- Neapărat e o comoară! Ce altceva?

     Teodora lăsase lumina telefonului pornită, iar când a început să înfăşoare harta a observat două litere mari scoase în evidenţă de lumina de pe partea cealaltă.

- "G K!!!" Ce o fi asta?

- Galvin Klein, glumi Matei.

- Vom afla doar mergând la Sulina! spuseră în cor părinţii, care păreau mai dornici decât odraslele lor să descopere misterul