Comoara Piratilor: Capitolul 2 - CIMITIRUL CU INDICII

CAPITOLUL II - CIMITIRUL CU INDICII

- Ştiu eu un loc de pescuit grozav, înainte de Sulina!

- Am luat momeli speciale pentru ştiucă!

- Să nu uităm cremele de soare şi pălăriuţele pentru copii!

     Părinţii Teodorei şi ai lui Matei îşi făceau de zor planuri pentru vacanţa neaşteptată la Sulina. Trenul spre Tulcea mergea mai încet ca de obicei,
din cauza caniculei. (Oricum, la fel merge şi in orice altă perioadă a anului, dar acum CFR avea o scuză credibilă...).Pe culoarul vagonului, taţii calculau de câtă gheaţă vor avea nevoie pentru păstrarea imensei cantităţi de peşte pe care îl vor prinde când, brusc, unul dintre ei amuţi: la capătul culoarului se afla aceeaşi siluetă, cu ochelari fumurii şi pălărie cu boruri mari, precum cea care i-a spionat din balconul Institutului. S-au înţeles dându-şi coate şi, timid au pornit spre bărbatul care privea fix spre ei. Însă acesta dispăru pe uşa care desparte vagoanele. Cei doi bărbaţi au plecat în urmărirea lui, au trecut din vagon în vagon, au verificat fiecare compartiment şi toaletă, până când au ajuns la locomotivă.

„Unde o fi dispărut?!” Până când au ajuns înapoi, au epuizat toate variantele cât de cât plauzibile. Până la Tulcea au discutat în şoaptă cu soţiile, fără să le spună copiilor. Transferul bagajelor pe vaporul „Moldova” a decurs fără probleme, aşa că la ora prânzului începeau lunga şi lenta călătorie pe Dunăre, până la Sulina. Imaginea bărbatului misterios le persista în memorie. Bărbaţii stăteau pe punte, sprijiniţi de balustrada vasului şi priveau peisajul de pe mal şi valurile create de vapor. Stăteau la babord pentru a se adăposti de soare. O teamă de neimaginat pentru un adult  i-a cuprins în momentul în care pe apa fluviului au zărit din nou umbra bărbatului care le bântuia deja gândurile. Stătea pe acoperişul de metal al punţii. Acolo, pasagerii nu au acces. O scară metalică aflată în faţă, lângă cabina căpitanului, era singura  posibilitate de a ajunge sus. Taţii s-au repezit spre ea, au urcat în grabă, iar fiorii reci ai spaimei s-au înteţit în momentul în care au văzut că pe uriaşul acoperiş metalic nu se afla nimeni. Au dat ocol coşului care venea din sala motoarelor, poate personajul s-ar fi ascuns după el. Şi-ar fi dorit să-l găsească ca să risipească odată misterul. Dar n-a fost aşa... Tot drumul până la Sulina au tăcut. Singurele discuţii le-au purtat cu bibliotecara din Sulina şi profesorul de istorie de la liceul din oraş. Păreau că ştiu totul despre istoria şi poveştile urbei, dar bărbaţii erau cu gândul în altă parte. În tot acest timp, Teodora şi Matei accesau de zor informaţii legate de pirateria din Marea Neagră şi au aflat astfel că la mijlocul secolului al XIX-lea, acest fenomen era larg răspândit pe întreg bazinul Mării Negre şi în special la gurile Dunării. Aici veneau cele mai multe vase: unele pentru a descărca cerealele din Moldova şi Muntenia, altele pentru a le duce în Anglia, Italia sau Germania.

     Nici nu s-au cazat  bine la o pensiune din oraş, iar copiii şi-au luat părinţii de mână şi s-au dus spre cimitirul aflat la marginea oraşului (aflasera ca este singurul cimitir din lume unde sunt îngropaţi oameni care au avut religii atât de diferite: creştini, musulmani, mozaici etc...)

     Cimitirul era pustiu. Toată lumea se afla încă pe plaja aflată la 3 km depărtare. O singură siluetă, de femeie, străbătea aleile dintre monumentele funerare. Părea că urmăreşte grupul format din cele două familii, dar păstra mereu o anumită distanţă....

- Crucea roşie e undeva la marginea dinspre mare.

- Oare G. K. are legătură cu cimitirul? Ce o fi însemnând?

- Georgios Kantagouris! Femeia ajunsese, fără să-şi dea nimeni seama, aproape de ei, astfel încât auzea ce se discută.

- Scuzaţi-mă, sunt îngrijitoarea cimitirului, pot să vă ajut cu ceva? V-am auzit cum vă întrebaţi ce înseamnă G.K. ... Vin  aici o mulţime de oameni tocmai pentru acest mormânt, cel al lui Georgios Kantagouris, faimosul pirat al Sulinei. N-aţi auzit de el?! Uitaţi-l, se află chiar acolo!

     Imediat copiii au şi pornit în goană spre piatra funerară care, într-adevăr, avea la loc de cinste semnul piraţilor, craniul şi oasele încrucişate! Un text în greceşte şi alte însemne ciudate se aflau încrustate pe lespedea din marmură...

     Nu au mai zăbovit mult, pentru că se însera. La cină, în curtea pensiunii, au venit şi bibliotecara şi profesorul de istorie care le-au povestit despre istoria piratului GK şi despre legendele legate de acesta. Se spune că avea o comoară de nepreţuit, doar jefuise zeci, ba chiar sute de nave. A împărţit săracilor, dar este evident că grosul l-a păstrat pentru el. Căutătorii de comori pot uda piatra de mormânt cu apă de mare, obligatoriu la miezul nopţii şi află astfel locul unde e îngropată comoara. Fetele pot urma aceeaşi procedură, dar numai la miezul nopţii, pentru a afla numele Alesului!

- E clar! Mâine dimineaţă, la răsărit, suntem acolo! au decis copiii.

     Taţii au fost nevoiţi să străbată pe jos drumul până la mare şi înapoi pentru a aduce apa de mare necesară devoalării secretului.

     Exact în momentul în care razele soarelui au ajuns pe marmura rece, Matei aruncă primul jet de apă de mare din PET-ul umplut de tatăl său. Teodora avu grijă să împrăştie lichidul pe întreaga suprafaţă. Cu toţii aşteptau acum cu nerăbdare să se întâmple ceva. Mama Teodorei a făcut o sumedenie de poze ca să rămână mărturie ori să observe mai târziu dacă au scăpat vreun detaliu. Două romburi ieşeau mai în relief. Păreau două creste aşezate pe alte două, cu vârfurile în jos...

- Asta ce o mai fi?!

- Munţi nu sunt aici...

- Să fie valuri?

- Nu, pentru că sunt prea ascuţite...

Fiecare pornise agale pe alei, încercând să dezlege misterul. Mama lui Matei ajunsese în dreptul faimosului monument al celor doi îndrăgostiţi britanici care şi-au găsit sfârşitul împreună, la Sulina,  William şi Margaret...

- W şi M... Hmmm.... Uraa! Am găsit! Veniţi aici! Uitaţi-vă, dacă suprapunem numele celor doi avem M peste W sau invers, e totuna!! Vă amintiţi ce ne-a povestit doamna bibliotecară?! Piratul şi cei doi îndrăgostiţi au fost contemporani. S-a spus chiar că fratele lui Giorghios Kantagouris i-a ucis, drept răzbunare  pentru moartea piratului. Tatăl lui Margaret era şeful Comisiei şi  capul armatei care se ocupa de stârpirea pirateriei. Ultima oară, William şi Margaret au fost văzuţi când ieşeau din far, iar fratelele lui G. K. s-a luat după ei!!!

- Mâine, obligatoriu trebuie să mergem la far! au decis, din nou, copiii.

     În acea noapte nimeni nu a dormit, cu gândul că poate vor dezlega misterul şi vor da de urma comorii...

La ora 10, în prima secundă după deschidere, cele două familii pătrundeau în muzeu. Au căutat toate indiciile posibile printre obiectele expuse. Orice zgârietură din zid au căutat să o interpreteze. După câteva ore au ajuns obosiţi şi deznădăjduiţi în încăperea de sus, cea care adăpostea oglinda uriaşă a soarelui. Matei, ca de obicei, a început să mişte toate rotiţele şi pârghiile posibile... Soarele pătrundea prin geamuri şi făcea o căldură de nesuportat.

- Hai să plecăm, nu e nimic aici...

Dar chiar în momentul în care să coboare pe scări, Matei mai roti odată uiraşa oglindă. Pentru un moment, razele soarelui au trecut ca un laser prin încăpere şi, proiectate de oglindă, au lăsat pentru o secundă, o imagine clară, un fel de hartă pe zidul farului.

- Mai roteşte odată! îl îndemnă Teodora.

     Încet, încet, până au ajuns la punctul corect, au rotit oglinda. Fasciculul întâlnea geamul rotund care proteja filamentul farului şi au putut observa că, pe o mică porţiune, sticla era zgâriată, iar urmele proiectau pe zid harta Sulinei şi, din nou, o mare cruce indica probabil, locul mult căutat. Toate aparatele foto au fost puse în funcţiune pentru a imortaliza imaginea. La ieşire s-au întâlnit surprinzător, cu îngrijitoarea din cimitir.

- Ce mai faceţi?

- Am găsit harta comorii!!!! s-au grăbit să-i răspundă copiii, dar femeia păli la faţă şi dispăru în grabă.

- Unde s-o fi dus doamna?

     Curatorul muzeului ridică din umeri: 
- Care doamnă?

- Îngrijitoarea cimitirului!

- Dar nu avem îngrijitoare la cimitirul nostru! E doar un administrator, iar soţia mea mai îngrijeşte pe ici, pe colo, dacă plătesc rudele celor îngropaţi.

     Amuţiră cu toţii, adânciţi în gânduri... Dilemele lor s-au cufundat şi mai mult în momentul în care Teodora exclamă:
- Uite-l pe omul în negru!!!

     Pentru o clipă, cu toţii au avut ocazia să zărească, de acum celebrul chip cu ochelari şi palărie, care-i privea de la colţul unui bloc de pe mal.

- Copii, gluma se îngroaşă!

VA URMA...