‘Ce bună ar
fi acum o portocală!’ mă gândeam. Şi undeva în zare am văzut cum începe să se
formeze o portocală. ‘Ia să o întreb pe pisica Vasilica dacă vrea să mănânce o
portocală?’ Şi portocala a luat forma unei pisici portocalii. Oare
pisicile pot mirosi a mere? Şi pisica cu gust de portocale a început să miroasă
a mere. Oare pisicile portocalii cu gust de portocale şi miros de mere pot fi
planete? În ce sistem solar?
‘Pot fi ce vrei tu’, mi-a răspuns pisica
Vasilica cu gust de portocale şi aromă de mere. “Grozav! Eu vreau să fii o
planetă. Planeta despre care trebuie să scriu în compunerea aceea nesuferită.’
‘Permite-mi să mă prezint: din clipa aceasta sunt planeta ta. Planeta Vasilica
în formă de pisică cu gust de portocale şi aromă de mere.’ ‘Eşti locuibilă? Te
pot vizita?’ ‘Nu trebuie decât să-ţi doreşti. Trimite-mi un gând şi mă vei
cunoaşte.’ ‘Wow! Ce plăcere să simt aroma de mere şi gustul de portocale!’ Cred
că torcea, pentru că simţeam ceva vibrând sub picioare. Aş
fi tors şi eu de încântare, dar nu ştiam cum. Mă simţeam bine, dar nu ştiam de
ce. În fine, compunerea aceea antipatică dispăruse. Nu mă mai gândeam la ea.
‘Cred că o să mă mut aici. Pe planeta mea. O
să mă împrietenesc cu gusturile, aromele şi o să mă joc cu cuvintele mele. Oare
ora de română nu se poate ţine şi fără mine? Mă rog, dacă face doamna prezenţa,
o să mă întorc. Dar o să o rog pe planeta Vasilica, în formă de pisică, cu gust
de portocale şi aromă de mere, să se facă mică-mică şi să nu toarcă, pentru
a o putea strecura în buzunar. Şi când
doamna n-o să se uite, o să o scot şi o să
mă joc cu ea şi cu celelalte cuvinte.
