L-au botezat Napoleon pentru că auziseră ca
personajul istoric cu acest nume fusese un fel de vedetă. Nu ştiau
exact cine fusese, dar le plăcuse numele. Trecură anii şi Napoleon
tot nu aflase nimic despre cel căruia îi purta numele. Dupa vreo 14-15 ani a
terminat şi el in sfarşit clasa a XII-a. Ca şi
celălalt Napoleon, fusese şi el un geniu: al chiulului şi
al lenei. Mai avea doar de trecut bacalaureatul şi scapa de
chinul vieţii sale: şcoala.
În sfârşit a venit şi
ziua cea mare. În ziua precedentă a fost puţin stresat,
dar şi-a indesat bine căştile în
urechi şi a dat volumul tare pentru relaxare maximă. Dormise doar
cateva ore, dar se simţea deja victorios. Când a văzut
subiectul, a incremenit: Napoleon Bonaparte.
Or fi fost energizantele de ieri noapte,
dar brusc se simţi smuls din bancă şi ateriză pe
un câmp de bătălie. Un soldat veni în fugă spre el şi il întrebă:
‘Ce ordin dai, comandante?’. Un altul îi strigă: ‘Ce facem? Mai aşteptăm
sau atacam?’. Un al treilea veni cu o depeşă: ‘Repede,
comandante, oamenii aşteaptă decizia ta!’. Auzi pe cineva şuşotind:
‘Ce-o fi cu el?! Pare bulversat. Tocmai el, care putea face atatea lucruri
deodată???!!!’.
În acelaşi timp,
printr-o ciudată coincidenţă, celălalt Napoleon se trezi în sala
de examen a unui liceu bucureştean. Se uită în jur şi
văzu nişte adolescenţi care se uitau când în tavan, când
pe geam, când incercau să descifreze nişte hieroglife
scrise in palmă. Unele fete işi ridicau din când in când, discret
fusta şi incercau să copieze ceva scris pe genunchi. Geniu
militar, Napoleon se gândi: ‘Ce debusolaţi sunt aştia! Eu cred ca au de câştigat o bătălie, dar ei nu-şi dau seama ce au de făcut.
Privirea fugărita pe tavan, apoi pe geam, sub bancă şi apoi iar pe tavan denotă lipsă de
pregătire. Par obositi, aşa că nu i-aş lua niciodată in armata mea, pentru că aş pierde sigur toate bătăliile.’
Examenul se termină şi liceenii incepură să părăsească
sala. Unii păreau satisfăcuţi, dar mulţi erau trişti sau ingrijoraţi. Majoritatea puseră la ureche o
cutiuţă mică şi incepură să vorbească singuri.
Se trezi înapoi pe câmpul de bătălie. Văzu
in locul lui un lungan dezorientat şi-i dădu un brânci înapoi in veacul
său: ‘Du-te înapoi in lumea ta buimacă şi agitată. Nu
ştiu
dacă veacul tău a câştigat bătălia, dar văd că oamenii mei sunt pe cale să
fie nimiciţi din cauza ta. Nu ai reacţii rapide, nu
eşti
perspicace, nu eşti eficient şi mă enervez de simt că mă apucă iar
gastrita.’
Napoleonul nostru se trezi in faţa
liceului. Nu-şi amintea nimic din timpul examenului, dar işi
propuse ca, in cazul unui eşec, să acorde totuşi
puţină
atenţie manualelor pentru sesiunea din toamnă.
