'Hotul de carti' in 10 pasi

Comoara Piratilor: Capitolul 3 - DEZLEGAREA ENIGMEI

CAPITOLUL III - DEZLEGAREA ENIGMEI

     Tot restul serii, cele două familii au discutat cele întâmplate. Cine era omul în negru? De ce-i urmărea? Să anunţe oare Poliţia? Dar femeia care pretindea că este îngrijitoare? Cum se făcea că este mereu în preajmă? Şi ea îi urmărea?

- Veniţi repede! Cred că am găsit secretul hărţii din far! 

Comoara Piratilor: Capitolul 2 - CIMITIRUL CU INDICII

CAPITOLUL II - CIMITIRUL CU INDICII

- Ştiu eu un loc de pescuit grozav, înainte de Sulina!

- Am luat momeli speciale pentru ştiucă!

- Să nu uităm cremele de soare şi pălăriuţele pentru copii!

     Părinţii Teodorei şi ai lui Matei îşi făceau de zor planuri pentru vacanţa neaşteptată la Sulina. Trenul spre Tulcea mergea mai încet ca de obicei,

Comoara Piratilor: Capitolul 1 - MISTERUL STATUILOR

CAPITOLUL  I - MISTERUL  STATUILOR

     Canicula care topea Bucureştiul de două săptămâni i-a obligat pe părinţii bucureşteni  să găsească cele mai potrivite locuri din oraş pentru copiii lor, locuri  unde să se răcorească, dar să facă şi ceva util în vacanţa. Vechea casă a lui Nicolae Malaxa, actualul sediu al Institutului Cultural Român, părea să fie locul ideal, mai ales că îşi deschisese porţile pentru marele public, dar şi pentru ... cel mic! Atelierele de scris poveşti, de pildă, ori cele de fotografie sau desen, puteau umple o după-amiază toridă, aşa că Teodora şi Matei, cu părinţii lor de mână, au păşit în umbroasa  grădină unde, pe vremuri, faimosul industriaş pierdea voit sume fabuloase la poker, în favoarea Regelui Carol al II-lea... 

     Dar asta e altă poveste... A noastră începe îndată

Peisaj de toamna

     La ce ora a venit toamna? Este deja in padure si eu nici nu am observat-o. Pe unde a intrat? O fi trecut prin spatele meu si eu nu am simtit-o?
     O vad trecand printre copaci ca un creator de moda care isi studiaza cu atentie manechinele pentru a hotari cromatica si stilul.
     S-a hotarat. Stie exact ce are de facut. Imparte cu darnicie culori si lumini filtrate.
     Se transforma apoi in dirijoarea suprema. Coristii stau in fata ei drepti si sobri. Cate unul mai obraznic este pedepsit: pierde dreptul de a purta costumul aramiu. E de ajuns doar un gest si toate frunzele ii cad. Spectacolul continua. Este liniste. Agitatia a incetat. Vulpile roscate s-au cuibarit in vizuina, caprioarele zvelte si cerbii mandri s-au retras.
     Doar o ciocanitoare neatenta sta in varful unui copac. O fi uitat sa se uite la ceas. Toamna surade, insa ii face semn sa taca. Ciocanitul ei sparge linistea si motul ei alb nu se potriveste cu tema aleasa de toamna. Aduce prea mult a iarna, iar toamna nu se grabeste sa plece. Isi iubeste prea mult creatia: calda, linistita si luminoasa.

Visul lui Gogosica

       Catelul pleca scheunand. Stia ca baietii aceia sunt periculosi, dar tot incercase sa se imprieteneasca cu ei. In ziua aceea fusesera mai agresivi decat de obicei, iar unul il nimerise cu un bolovan in picior.
       Stia ca era rupt. S-a refugiat in parc, sub o tufa si s-a ghemuit. In curand a adormit. A inceput sa viseze. In vis ii aparu o zana bruneta, cu parul lung si ochii verzi-argintii. Ii vorbi bland si il vindeca. Apoi ii promise o surpriza. 
       A doua zi, baiatul care il ranise veni si isi ceru scuze. Devenira cei mai buni prieteni. Baiatul avea ochi albastri si parul blond si de atunci avu un temperament bland, care il cuceri pe Gogosica. "Probabil ca asta era surpriza", isi zise el.
       Intr-o zi, baiatul isi lua inima in dinti si decise sa il ia pe Gogosica la scoala. Asa ca ii puse lesa si plecara hotarati. Acolo, toti copiii il mangaiara pe Gogosica si decisera ca era bun de caine politist. Intra insa profesorul, asa ca baiatul il ascunse repede sub banca. Incepura cu muzica. Tot ce auzea Gogosica erau caraituri si mieunaturi. Isi astupa urechile cu labele si se gandi ca profesorul avea nevoie de odihna serioasa. Apoi adormi.
       Se trezi la ultima ora. Ora de matematica. Doamna profesoara nu il vazu si il calca pe coada. Asta il facu pe Gogosica sa se uite jignit la ea, insa doamna nu il observa. Copiii erau foarte buni si raspundeau spontan. Matematica i se paru mai folositoare decat muzica: putea sa adune oasele primite de la colegii baiatului.

Dupa ore, cand ajunsera acasa, Gogosica recapitula ce invatase la matematica: 4, 5, 6, ..., 9, 10. Bun. Suficiente oase. Auzise si ceva despre niste puteri. "Hmmm, un os la puterea a doua? Adica sa manance acelasi os de doua ori?" Nu suna rau, insa era obosit si decise sa se culce si sa se gandeasca la aceste notiuni noi mai tarziu.


Adormi si incepu sa viseze. "Aoleo, poate copiii aceia si-au luat oasele inapoi???" Alerga sa verifice. Doar ca nu isi dadu seama ca visa inca, asa ca dadu doar din labe in aer, ceea ce o distra pe minune pe pisica vecinilor, care mieuna amuzata. "Iar sunt la ora de muzica, se gandi el. Do, mi, sol, do ... dorm."

Marea e prietena mea

by Brenda Stefanescu

       La inceput am urat-o. Era uda si mare si cam galagioasa. Tipa ea, tipam si eu. Cateodata eu tipam mai tare ca ea. Doar ca ea ar fi vrut sa ne imprietenim. Eu eram mai reticenta, pentru ca aflasem ca o cheama Neagra. 'Aoleo, pai daca ma atinge, ma innegresc', ma gandeam.
       Cu timpul insa ne-am imprietenit. Am ajuns chiar sa ne jucam impreuna. Am inceput sa o numesc in gluma Coana Mare.
       Am vizitat-o in fiecare vara. Uneori ma intampina rece si agitata, alteori o gaseam in toane bune. Insa niciodata nu m-am plictiseam in preajma ei. Cateodata imi facea cadouri: imi daruia scoici si melci. Alteori imi fura cate o jucarie. Atunci am inteles cat de imprevizibila este. Insa tot o iubeam.
       Cand am crescut m-am gandit sa o cutreier. Intr-o dimineata ne-am dat intalnire la Constanta. Mi-am dat seama ca are chef de joaca si i-am propus 'prinsea'. Mi-a facut cu ochiul spre sud si am inteles ca trebuie sa ma indrept intr-acolo. Am luat-o la fuga prin podgorii si ne-am reintalnit la Kaliakra. Am intalnit acolo o Coana Mare bosumflata si innegurata. Ma intreb de ce o fi fost asa de suparata. M-a stropit din cap pana in picioare.
       Apoi mi-a propus un joc cu indicii: sa ne vedem la castel. M-am prins imediat: era vorba de Balchik. Am intalnit-o acolo pe prietena mea mult mai calma. M-a zarit inca de pe aleile palatului. Mi-a facut din nou cu ochiul: era mandra de mine, caci stiuse ca ii voi intelege indiciile. Eu eram fericita ca o reintalneam si mi se parea maiestuoasa. Aveam impresia ca din clipa in clipa o sa se reverse dincolo de zare. Ceilalti o priveau cu admiratie, dar nici nu banuiau ce prietenie stransa se legase intre noi cu ani in urma. Dar deodata iar s-a suparat. Cine o fi suparat-o din nou? Era cam irascibila, dar tot ramanea preferata mea. Cu copiii ma mai certam, dar cu ea niciodata.
       Cand a trebuit sa plec mi s-a parut ca s-a infuriat si mai tare. Poate ii parea si ei rau? Mi-ar fi placut sa o iau acasa, dar nimeni nu s-a gandit sa imbutelieze marea. Poate ar fi timpul sa isi creeze propria marca inregisrata: 'Coana Mare'.