Cele 3 pahare

by Brenda Stefanescu      


       Erau trei si erau imbufnate. Unul era ciobit. Se revazusera dupa mult timp. Se minunau de cat de mult se schimbasera. Se stiau de cand erau doar niste fire de nisip.
       Capatasera forma in acelasi atelier. Traisera impreuna emotia momentului in care au devenit incandescente si sticlarul a suflat prin tubul acela lung. Atunci si-au promis sa nu se desparta niciodata.
       Dupa un timp au ajuns pe raftul unui magazin, de unde au fost cumparate de un domn care parea simpatic. Era destul de tanar si ordonat si le-a placut ca isi tinea casa curata.
       Cu timpul, barbatului a inceput sa ii placa bautura, asa ca unul a devenit pahar de tuica, altul de rom si al treilea de bere. Nu prea stiau aromele acestea, asa ca la inceput le-a amuzat. Apoi, bautura a aparut tot mai mult in casa si barbatul a devenit dezordonat.
       Intr-o zi, dupa ce au baut impreuna, un prieten s-a gandit sa faca o gluma proasta si a luat unul dintre pahare. Acesta nu a avut parte de o viata usoara, deoarece ba l-a mai trantit motanul casei si s-a ciobit, ba l-a uitat stapanul si s-a prafuit.
       Cum au ajuns la talcioc, nu-si mai amintea niciunul. Dar s-au recunoscut imediat. Si-au zambit stirb. Si-au povestit toate necazurile, ciobiturile si crapaturile. Si-au amintit momentele de inceput, din sticlarie. Tare si-ar fi dorit sa fie din nou tinere si frumoase. Dorinta le-a fost indeplinita de un artist care le-a observat si a stiut imediat cum sa le foloseasca.
       Din atelierul lui s-au trezit direct pe podiumul unei expozitii pentru tineri artisti. Tanarul lor stapan transformase cu talent trei vechituri in trei trofee. Se priveau cu mandrie. Si-au facut discret cu ochiul: amarul luase sfarsit.