POVESTEA SUBSTANTIVULUI

     In oras urma sa se realizeze un film si producatorii cautau actori. In rolul Verbului au ales un personaj care se agita, topaia si vorbea intr-una. Parea omul ideal. Cei cu imagintie bogata au primit rolul de Adjective. Prietenilor verbului au devenit Adverbe. Cei care aveau o dictie frumoasa si stiau sa numere bine au fost distribuiti ca Numerale. Niste actori tineri s-au bucurat cand au primit roluri marunte de Conjunctie, Prepozitie si Interjectie, caci se temeau de rolurile cu text lung, nu erau obisnuiti sa vorbeasca prea mult.
     Rolul cei mai consistent, de Substantiv, l-a primit un tip ce parea sa aiba o memorie foarte buna. Ceilalti au rasuflat usurati ca au scapat, dar el era fericit ca avea o multime de categorii gramaticale. I s-a dat si un inlocuitor, Pronumele, dar Substantivul nostru devenise deja putin ingamfat si spera ca nu va fi inlocuit prea des. Incepuse deja sa se joace cu numarul si genul, desinentele ii placeau la nebunie, era mandru de cazurile lui si foarte incantat ca are multe functii sintactice.
     Stiti care era singurul lui regret? Ca nu avea si el o diateza. Macar una mica. L-a intrebat pe verb daca nu poate renunta la una dintre ele, dar acesta avea si el mandria lui.
     Desi unii colegi fusesera fericiti ca au scapat de un rol greu, se uitau acum cu jind la jucariile Substantivului: cele 3 declinari, motiunea, substantivele mobile, ba chiar si epicene. Substantivul era insa un tip echilibrat, asa ca a avut grija ca jocurile sale sa ii ajute si pe ceilalti sa se exprime cat mai clar in rolurile lor.